(fragment)
Prima zi din săptămână. Grăbiţi şi cu figuri preocupate, zeci de oameni urcă sau coboară treptele primăriei. „Domnu’ primar e într-o şedinţă”, îşi recită poezia gardianul de la poartă. „Dar am vorbit cu dânsul la telefon acum 10 minute şi mi-a spus să vin”. Nu mă crede şi dă un telefon sus. „Poftiţi, domnu’ Marius, mă bucur că ne cunoaştem în sfârşit”, mă întâmpină primarul cu un zâmbet curtenitor, exersat probabil de atâtea ori în cariera sa politică.

La a doua încercare

Era prima întâlnire cu mai-marele Zalăului şi al PSD Sălaj şi mă grăbesc, presat oarecum de prezenţa celor care-i aşteptau la uşă, să-i spun că pentru materialul pe care vreau să-l fac i-aş răpi cel puţin o jumătate de oră. Iuliu Nosa îşi trece mâna prin păr. O mai trece o dată, îşi strânge buzele şi câteva clipe îşi ţintuieşte privirea undeva într-un punct de pe masă. Gândeşte. „Da... Hm... Haide dincolo, la doamna Zoe”. Reiau explicaţiile, ajutat şi de primarul care-i arunca priviri întrebătoare consilierului său, Zoe Crihan. Ne ridicăm din nou şi doamna Crihan schiţează un zâmbet complice, semn că şeful său a acceptat discuţia. Ne întoarcem din nou în biroul primarului şi ne aşezăm iar pe scaune. „Povestiţi-mi despre viaţa dumneavoastră. Cum aţi intrat în politică?” „S-o iau acuma de la capăt? ... Dar sunt lucruri ştiute...” Convenim să ne întâlnim totuşi mai după masă, pe la 4, când va fi mai puţină lume la uşa sa.
E 16 fix. Holurile primăriei sunt aproape pustii. În antecameră aşteaptă 5 femei cu braţele pline de hârtii pentru semnat, rapoarte, analize, proiecte. La câţiva paşi, bustul lui George Pop de Băseşti, aşteptând şi el parcă o audienţă. Mai vine un bărbat, dar văzând coada, renunţă. Nici femeile, funcţionari în primărie, nu mai au răbdare. „Nu-mi pare rău decât că pierd M.A.S.H.-ul”, spune una dintre doamne. Povestesc. Despre ouă, preţuri, peşti, lalele, salcâmi, culorile şi speciile de flori pe care le au în grădină. O doamnă mărturiseşte că îi plac toţi trandafirii. Nu ştiu dacă şi primarul cunoaşte preferinţele angajaţilor săi. În sfârşit iese surâzător viceprimarul Radu Căpâlnaşiu, iar apoi intră şi în cele din urmă ies, pe rând, toate doamnele. Trecuse aproape o oră şi jumătate. Îmi încep şi eu interviul.

Ciorba de fasole, dar mai ales ciolanul

Primarul Iuliu Nosa pare obosit, dar încearcă să fie amabil. Îl întreb şi răspunde îngrijit, rigid, calculat, oficial, stingherit probabil de prezenţa reportofonului. Face ce face şi ajunge tot la politică şi la administraţie. Deformaţie profesională. Insist şi reuşesc să mai scot câte ceva despre familie, trecut, preocupări, în general ceva despre omul din spatele funcţiilor. Din când în când mai schiţează câte un zâmbet protocolar. Îşi trece din nou mâna prin păr şi îşi prinde capul între palme, ca şi cum ar vrea să-şi stoarcă amintirile. Iuliu Nosa e şi el un om ca toţi oamenii, cu necazuri şi bucurii, cu calităţi şi defecte. Principalele defecte pe care le recunoaşte? Nu s-a prea gândit. Oricum, faptul că nu e „mai expeditiv în soluţionarea problemelor” şi că, în general, ar trebui „să mă supăr mai greu”. Regretă şi faptul că nu poate să fie mai mult cu familia şi în special cu părinţii săi. De cealaltă parte, principalele calităţi ar fi seriozitatea şi punctualitatea. Nu s-a gândit niciodată că va ajunge şef de partid şi primar. Şi-a dorit să fie inginer instalator. De aceea a dat admitere şi a intrat la singura secţie de profil din ţară, la Bucureşti. Dar nu i-a plăcut în capitală, pentru că, „fiind un ardelean liniştit, aglomeraţia, agitaţia şi vocabularul folosit acolo m-au obosit foarte tare”. „Eram acasă la ţară, la săpat de vie, şi în ziarul Năzuinţa, în care mama îmi împachetase slănina, am văzut un anunţ în care se spunea că şi la Cluj se înfiinţează secţia de ingineri instalatori”. Tot Clujul i-a marcat şi statutul marital. Prima iubire, aşa cum sunt primele iubiri, a fost prin anul 4 de liceu, însă cea mai trainică a fost pentru Viorica, soţia sa, cu care s-a căsătorit la 24 de ani. A cunoscut-o din liceu, dar s-au apropiat mai mult în anii facultăţii, în practica agricolă, la scos de sfeclă lângă Aeroportul din Cluj. „În una din pauzele de masă Viorica a venit la mine şi m-a servit cu un sandwich. M-a marcat foarte mult gestul ei”. Zâmbeşte nostalgic şi continuă: „Toate au început de atunci. Eu am mâncat un sandwich şi m-am simţit apoi obligat să-i ofer o savarină. Aşa am ajuns să avem 3 copii. E un lucru minunat...”. Dintre băuturi, preferă ţuica, în special dacă e făcută de tatăl său, şi berea. Ştie să gătească ochiuri şi cartofi prăjiţi, dar cel mai mult îi place, dacă e făcută de soţie sau de mama sa, ciorba de fasole cu ciolan afumat. Iuliu Nosa ştie să se facă ascultat şi şi-a dat seama că are „ceva care îi atrage pe oameni”. Faptul că are calităţi de lider l-a conştientizat mai târziu, dar derulând evenimentele, prima întâmplare care i-a demonstrat acest lucru s-a petrecut în anii şcolii primare, când, probabil şi pentru că era primul din clasă, „băieţii, prietenii veneau iarna cu sania după mine şi mergeam la şcoală”. Oricum, îi place seriozitatea oamenilor şi respectul reciproc şi spune că întotdeauna i-a considerat pe subalterni egali cu el însuşi. I-a plăcut şi sportul şi la un moment dat chiar a jucat fotbal, la juniori, la CSS Zalău, fiind coleg cu Mihai Bumbuţ. A renunţat în cele din urmă, pentru că şi-a dat seama că trebuie să aleagă. Ori învăţătura, ori sportul.

-Iuliu Nosa s-a născut la 25 septembrie 1956, în Miluan, comuna Hida, judeţul Sălaj
-căsătorit, 3 copii
-absolvent al Liceului de construcţii din Zalău şi al Facultăţii de construcţii din Cluj
-1982-1997 inginer la IACM Zalău, profesor la liceul de construcţii, adjunct şef brigadă, şef de şantier, director la Regia de fond locativ, director tehnic RAGM Zalău, directorul Direcţiei de urbanism din Consiliul judeţean, directorul Regiei de apă, director la ACI Porolissum
-din 1990- membru FSN, FDSN, PDSR, PSD, consilier local, vicepreşedinte, prim vicepreşedinte, preşedintele PSD Sălaj
-2000-2004, primarul municipiului Zalău
-din 2004 deputat de Sălaj

Marius Avram, 2002

0  Comentarii